Toma T. Socolescu

Toma T. Socolescu este una dintre acele personalități puternic recognoscibile ale culturii ploieștene. Născut din părinți și bunici arhitecți, Toma T. Socolescu a influențat hotărîtor identitatea vizuală a orașului, în integralitatea sa, dar și identitatea lui artistică.

În 1911 a absolvit Școala de Arhitectură din București, la care a revenit nu peste multă vreme ca profesor, între anii 1922-1948, dintre care mulți au fost destinați predării teoriei arhitecturii. Multe dintre lecțiile sale sunt cuprinse într-un curs litografiat, aflat la Biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincuʺ din București. Elev al lui Ion Mincu, Toma T. Socolescu a fost unul dintre reprezentanții importanți ai stilului național, proiectînd clădiri în special în Ploiești și în județul Prahova: biserici, în Ploiești și Scăieni, primăria din Urlați, numeroase vile, clădirea Halelor Centrale din Ploiești, care este un exemplu dintre cele mai interesante ale modernismului anilor '30. Toma T. Socolescu a fost unul dintre puținii arhitecți români care au publicat foarte mult: articole în diferite reviste, traduceri ale unor lucrări cunoscute în străinătate și foarte utile în practica modernizării orașelor interbelice, un volum despre arhitectura orașului său natal, dar și o colecție de Amintiri, care se referă la mijlocul deceniului 3, scrise către sfîrșitul vieții, între 1949 - 1952, și revizuite cîțiva ani mai tîrziu. O primă parte cuprinde amintirile din anii tinereții legați de familie, de școala de arhitectură, de începutul carierei și de evenimentele importante care au construit Marea Românie. Ele privesc contextul formării lui ca arhitect, reușind să zugrăvească atmosfera României din timpul și imediat după Primul Război Mondial, o epocă în care s-au cristalizat marile curente arhitecturale ale deceniilor care au urmat. Cea de-a doua parte este dedicată călătoriilor din Italia, Constantinopol, de la Budapesta și Viena, făcute în aceiași ani ai începutului de carieră. Importanța acestei a doua părți este dată, poate, înainte de toate, de alegerea obiectivelor vizitate, cercetate și descrise de tânărul arhitect. Observațiile pe care le face pe marginea monumentelor care au marcat istoria arhitecturii sunt observații de arhitect, fără îndoială, dar care izbutesc să privească dincolo de clădirea în sine. El face dese referiri la istoria momentului construirii, la poezie sau la alte domenii culturale, dovedind un spirit atent la complexitatea firească a actului arhitectural, bine înscris în contextul epocii respective. Mare parte a memoriilor este axată pe profesia de arhitect: portrete ale unor colegi care au devenit ulterior arhitecți importanți ai țării, comentarii asupra unor proiecte sau concursuri, dar și relatarea unor evenimente prea puțin cunoscute astăzi, a unor detalii legate de prietenia sa cu Nicolae Iorga, căruia i-a realizat locuința de la Vălenii de Munte, sau evocarea lui I. Ionescu Quintus.

"Arhitectul nu a fost în toate vremurile ceea ce este astăzi. Urmărind epocile istoriei, îl vedem aparținând la diferite medii sociale, posedând o instrucțiune mai mult sau mai puțin dezvoltată, bucurându-se de o considerație adesea, pot zice considerabilă, iar alteori aproape nulă, exercitând, în fine, funcțiuni foarte variate. Evoluția profesiei de arhitect este, astfel, dintre cele mai interesante.ʺ

"Monumentele istorice de artă reprezintă, la noi, tot ce ne-a rămas mai de preț ca valoare culturală și de originalitate românească în artele plastice care reflectă mai complet și mai desăvârșit sufletul acestui popor, care a trăit zeci de veacuri în cultul frumosului.ʺ

"Monumentul istoric...ʺ, scrie profesorul N. Iorga, "...nu e un monument decât în vechiul sens latin, care nu e asemenea cu sensul de mormânt pe care l-a căpătat în limba noastră cuvântul, ci în aceea de mijloc de învățătură, de educație.ʺ

(Toma T. Socolescu - Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă. 1800 - 1925 - volumul poate fi consultat la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene N. Iorga Prahova, la compartimentul de carte rară, la cota DIV 918)

Acesta este monumentul istoric: biserică ori cetate, chilii sau troiță din marginea drumului, bătrână căsuță de țăran înțelept, care s-a născut cu simțul acelei potriviri pe care o numim armonie și care nu se învață la nicio școală.‟

(Nicolae Iorga - Noua noastră barbarie. Timpul - Luni, 13 Septemvrie 1937)

Venit la Ploiești pentru prima oară, Nicolae Iorga descrie foarte plastic ceea ce vede, în Drumuri și orașe din România: "Ploieștii i-am văzut întâi intrând, într-o mulțime de studenți, la un congres al acestei bresle, în sunetul muzicii, și supt ochii îndreptați asupra noastră, a curioșilor și frumoaselor curioase de la ferestrele caselor, de o curățenie care pe la noi, moldovenii, «jidoviții», cum ni se zicea, ne umplea de o uimire admirativă.

Oțelul Victoria, cântat apoi de Caragiale, pentru numărul și energia păduchilor de lemn adăpostiți acolo, ne oferi o ospitalitate care ni se păru, cu somnul nostru adânc, de adolescenți, splendidă. Am văzut Statuia Libertății - o cocoană mică, pe un soclu de marmură albă, pe un maidan și, pe când unul sau altul se aprindea la taifas revoluționar, noi, care știam ce rol a avut, în dezvoltarea noastră, drama de operetă ce s-a jucat aici, la 1870, am râs din toată inima, supt nasul grecesc al zeiței.

Am văzut case drăguțe, curți pietruite, străzi pe care frumusețea locală nu se încumeta să calce decât prea rar pentru sociabilitatea noastră expansivă, burghezi foarte cuminți și practici, care nu se credeau deloc îndatorați a cuprinde, pentru câteva zile, în cercul familiei lor, pe vreun reprezentant al celor mai necoapte clase din « inteligența» națională. Știu iar că, într-o stradă oarbă, înaintea unei căsuțe abia luminate, am făcut ovații-nu mai știu cine ne pusese și cine se lupta să ne împiedice - bătrânului politician Grigorescu (e vorba de primarul C. T. Grigorescu, supranumit Părintele orașului, n.n.), care mi se pare că nu s-a ivit și nu ne-a vorbit nimic.

După mulți ani (de fapt, la distanță de 15 ani, n.n.), am văzut cu alți ochi Ploieștii, eu singur, și fără ca orașul să aibă decorul festiv de atunci. De la gara largă, cu aripi întinse, o adevărată avenue între grădini, apoi între biserici și clădiri administrative. O piață de unde porneau străzi spre mahalale, în care casele aveau și geamuri murdare, trotuarele erau prea ascuțite pentru picioarele mele, și totul părea prea vulgar.

Un târg stătea, încă, acoperit de pănușă de porumb și de alte rămășițe ale mișcării de cară, din timpul dimineții. Mi s-a părut un oraș urât, care începe frumos.

Poate că, acum, în comparație cu alte reședințe de județ, Ploieștii, cu mărimea și mișcarea lor, mi-ar părea altfel, dar atunci așa l-am văzut".

Și tot Iorga constată că "orașul nu are hotare și se pierde în mahalalele, pe alocurea curate și înflorite, în țigănii flămânde și tâlhărești, prin alte părți, în livezi închise, în maidane, în străzi, pe care ploaia le preface în canale ori băltoace noroioase (...), iar Oborul stătea încă ocupat de pănușă de porumb și alte rămășițe. Ploieștii sunt tot târgul cel vechi.", încheie el, concluziv, această prezentare.

Drept urmare, Toma T. Socolescu și-a luat asupra sa dificila datorie de a schimba înfățișarea orașului. Deși drumul care îl aștepta era foarte lung și greu, tânărul și temerarul arhitect a găsit meseriași, "poate la fel de lipsiți de experiență ca și elʺ (Columne peste timp - Nicolae Dumitrescu/ Constantin Ilie, Ploiești, 2010) și și-a început cariera cu vila de locuit proiectată pentru farmacistul Nicolae Hogaș. Iar acest proiect a fost doar primul dintr-un lung șir de clădiri care i-au consolidat autoritatea și prestigiul de membru deplin al ghildei arhitecților de renume.

Casa din Ploiești pe care a proiectat-o pentru familia sa, în 1914, din strada Ștefan cel Mare, a fost prima clădire din Ploiești în care s-a folosit betonul armat pentru construcția structurii.

Apropierea de Nicolae Iorga i-a oferit ocazia de a participa la cursurile Școlii de misionare organizate de marele istoric, cu lecții despre Cum se construiește o casă.

Personalitate prismatică, Toma T. Socolescu a lăsat o amprentă durabilă în biografia culturală a orașului Ploiești și a județului Prahova, schimbând definitiv percepția despre estetica urbană.

Bibliografie

Toma T. Socolescu: (1883-1960) - Constantin Ilie (cota BJNI PH ADII 13296)

Columne peste timp : prof. arh. T. T. Socolescu 1883-1960: Nicolae Dumitrescu/ Constantin Ilie - monografie (cota BJNI PH III 22719)

Amintiri - Arh. Toma T. Socolescu (cota BJNI PH DIV 919)

Toma T. Socolescu: arhitect român: 1883-1960 - Zina Macri/ Ionuț Macri (cota BJNI PH AIV 3768)