ÎN PREAJMA LINIȘTII*

V.

Trece o secundă - uite-o

Trece o oră - privește-o

Trece o zi - ducă-se

Trece o viață - stai

Era ceva de spus

Nu mai știu...


TOAST I


Prozatorului

Ioan Mihai Cochinescu


Răsare soarele

La cerșit de umbre


Răsare mâna

La cerșit de degete


Răsare ziua

La cerșit noapte


Răsare vorba

La cerșit tăcere


Răsare viața

La cerșit moarte




* Poeme din volumul "De partea morților", editura "liberART", Ploiești, 1998 

poemul săptămânii 12

"Poetul nu cunoaște trăiri mediocre - nici în iubire și nici în moarte. Retras în intestinele cenușii ale Ploieștiului, Ion Stratan a încercat să se salveze, izolându-se ca un călugăr între patru pereți. Meditativ și sfios în toate, refuză urâțenia acestei lumi. O refuză în felul lui - tăcut și singur, așteptând zadarnic implozia sonoră a unui vers sau telefonul unui prieten. În casă, printre manuscrise și cărți risipite pe birou, nu avea decât două icoane: Eminescu și Nichita.

Când mă gândesc la Ion, mă simt vinovat și fără iertare. A trebuit să dispară brutal dintre noi, că să-mi amintesc de prietenia noastră, de aerul sau inocent, ușor rătăcit, plutind molatic peste întâmplări și lucruri neplăcute. Cu el, nu puteai vorbi decât despre literatură - năvalnic, avântat și fără măsură. Țin minte cum o noapte întreagă mi-a povestit despre Nichita și despre cufărul lui cu manuscrise, în care nu se găsea decât o singură poezie - rescrisă în sute și sute de variante, în căutarea unei nuanțe, a unui cuvânt și sunet anume. Abia acum îmi dau seama că și Ion Stratan a făcut același lucru - toată viață a exersat în scrisul său perfecțiunea morții, a unui vers final."

Sorin Preda (2005)