Mituri demontate
Cuvintele lui Juvenal: "Minte sănătoasă în corp sănătos" NU promovau practicile sportive
Satiricul Juvenal
(60-127 d. Chr.) lua peste picior mania pentru fitness, răspândită deja la acea vreme. Prin
dictonul amintit mai sus, el nu a vrut să sublinieze că într-un corp sănătos
se află o minte sănătoasă, ci că ar fi de dorit ca într-un corp sănătos să fie o
minte pe măsură. Personal, însă, se îndoia de faptul că ar exista o
interdependență între acestea, întrucât în Roma acelor vremuri existau destule specimene
cu mușchi, dar fără pic de creier.
Coloanele templelor grecești NU seamănă exact una cu cealaltă
Armonia templelor grecești este dată de proporția exactă a lungimilor, lățimilor și înălțimilor. La templele mai vechi s-a depus un efort deosebit pentru crearea unui echilibru optic. Totuși, arhitecții greci au constatat științific că ochiul deformează proporțiile lor exacte. De aceea au renunțat să mai construiască exact din punct de vedere matematic, preferând, în schimb, un echilibru optic. La templele într-adevăr mari, cum este Panteonul de pe Acropole, de-abia dacă se aseamănă o parte cu cealaltă. Fiecare, în parte, prezintă mici corecturi.
Colosul din Rhodos NU se afla la intrarea în port
Nimeni nu știe cum arăta, de fapt, colosul din Rhodos. Cu excepția unor monede antice pe care este desenat un cap cu o coroană ce are șapte colțuri, nu există alte imagini sau descrieri ale statuii legendare. Se știe doar că-l reprezenta pe zeul Soarelui - Helios, protectorul Rhodosului - și avea o înălțime de aproximativ 30 m. Cu toate acestea, istoricii sunt convinși: o statuie care să stea cu picioarele deschise peste intrarea în port, așa cum este des prezentată, nu ar fi putut să fie ridicată. La un asemenea proiect nu s-a încumetat nimeni, nici măcar în condițiile tehnologiei de astăzi (spre exemplu, nici pentru a realiza statuia Libertății).
Alfabetul ebraic și cel arab NU au alte rădăcini decât alfabetul nostru
Toate alfabetele din vestul Europei până la India derivă dintr-un alfabet realizat în jurul anului 1200 î. Hr. de către fenicieni. A fost primul alfabet în care semnele nu reprezentau cuvinte sau silabe, ci sunete distincte. S-a ajuns astfel la cele 22 de semne. Era un alfabet exclusiv consonantic, așa cum sunt încă alfabetele ebraic și arab. Grecii au fost primii care au introdus vocalele și au modificat și direcția de scriere.
Sirtaki NU era un vechi dans grecesc
Sirtaki a fost creat în anul 1964, pentru filmul Zorba grecul, pentru că pașii originali ai dansurilor populare grecești ar fi fost prea dificili pentru protagonistul peliculei, Anthony Quinn (1915-2001). Este, totuși, înrudit cu dansuri vechi grecești, cum sunt sirtos sau hasapikos. Coloana sonoră pentru Zorba grecul a fost realizată de Mikis Theodorakis, un renumit compozitor și un constant oponent al regimurilor opresive.