Lumea lui Caragiale*

"Se poate glumi ?

Da și nu.

Se poate - cînd ai a face cu oameni sănătoși.

Nu se poate - cu oameni bolnavi.

Se poate - cu oameni veseli și bine dispuși.

Nu se poate - cu oameni posaci și mîhniți.

Se poate - cu oameni de spirit.

Nu se poate - cu oameni proști.

Se poate - cu literați și artiști.

Nu se poate - cu gloabe literare și artistice."

(p. 268)

"[...] Teatrul, după părerea mea, nu e un gen de artă, ci o artă de sine stătătoare, tot așa de deosebită de literatură, în genere, și, în special, de poezie ca orișicare altă artă - de exemplu arhitectura. [...] Literatura este o artă reflexivă. Teatrul este o artă constructivă, al cărei material sunt conflictele ivite între oameni din cauza caracterelor și patimilor lor. Elementele cu care lucrează sunt chiar arătările vii și imediate ale acestor conflicte. [...] Mai scurt: pe cât de puțin planul arhitectului este pictură, tot atât de puțin e scrierea de teatru poezie."

(p. 268)

"Douăzeci și patru de copii să am - să mă ferească Dumnezeu! -, pe toți i-aș face oameni politici, adică avocați; și dacă unul n-ar fi în stare să învețe măcar atâta, l-aș învăța să prinză câini cu lațul. Hingher, da!, da' literat, nu! Mai bine să-și bată joc de el literați când o întâlni la un an o dată unul decât să-și bată joc hingherii de el pe toate potecile.

(p. 339)

"Nu teatrul în care se joacă bune piese de teatru e un teatru bun; bun teatru este acela în care se joacă piesele bine."

("Opere", vol. IV, Publicistică în ESPLA, București, 1965, o ediție critică de Alexandru Rosetti, Șerban Cioculescu, Liviu Călin, p. 354)

***

"Din tot ce se numește sport, nimic nu s-a putut vreodată lipi de mine. Danțul, gimnastica, patinajul, alpinismul, călăria, bicicleta, în sfârșit toate - nu că nu le-am obișnuit, dar nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să le-ncerc măcar. De ce? [...] N-am talent... Dar dacă n-am, și mărturisesc că n-am, nu pot fi ridicul. Ridicul e acela care n-are talent și nu vrea să știe că nu-l are și, vrând în ruptul capului să dea dovezi pozitive că-l are, dă una peste alta dovezi că nu-l are."

(p. 291)

"Luați o jumătate de afirmare a unui ziar opozant și amestecați-o bine cu o jumătate de dezmințire a unuia guvernamental - iată o rețetă adeseori bună pentru a afla adevărul."

("Opere", vol. V, "Articole politice și cronici dramatice", ediție îngrijită de Șerban Cioculescu, Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol II",1938, p. 459)

***

"... Am auzit astăzi și uvertura la "Zauberflőte" [Opera "Flautul Fermecat" de W. A. Mozart]. Zice că o minune nu ține decât trei zile. De patruzeci de ani auz uvertura asta și astăzi mi s-a părut mai minune ca oricând."

(p. 173)

"Care, care savant doctor ilustrisim are să descopere odată microbul și leacul la cea mai vajnică boală ce bîntuie umanitatea ­ furoarea notorietății sau turba importanței?"

(p. 177)

"Ce-mi tot vorbești dumneata, stimate domnule Doktor [Paul Zarifopol], de civilizație și de victimile ei! Eu am un proverb, mă-nțelegi: măgarul, să-l potcovești cu aur și să-i pui samar cu diamante, armăsar arăbesc nu se face; el tot el rămâne și din ce în ce tot mai el!

("Opere", vol. VII, "Corespondență", ediție îngrijită de Șerban Cioculescu, Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol II", 1942, p. 187)

***

***

"[...] Despre Caragiale, ca în genere despre clasici, vorbim mai ales cu ocazii festive. În restul timpului, Caragiale este acela care vorbește despre noi. Și se pare că o face mult mai bine. Ceea ce spunem noi despre Caragiale este supus revizuirii neîncetate. Ceea ce a spus Caragiale despre noi rămâne turnat în bronzul eternității. Caragiale evadează mereu din formulele în care încercăm a-l prinde, pe cînd noi nu izbutim a evada din formula în care ne-a prins Caragiale. Niciodată nu vom izbuti să-l epuizăm pe Caragiale. El este acela care întotdeauna ne va epuiza pe noi."*

Ștefan Cazimir

* În "Prefață" la volumul "Momente și schițe. Nuvele și povestiri", Ed. Litera, București, 2010, p. 30. Cu excepția ultimilor două fraze, textul este reprodus și în ediția a doua a volumului "I. L. Caragiale față cu kitschul" (Humanitas, București, 2012, p. 159)

***

"E nevoie să mai spunem cine a fost Caragiale? Să tăiem în scrisurile lui, luminișuri ipotetice, cînd tot ce a scris el e atît de limpede și atît de just luminat? N-ajunge numai indicația prea cunoscută de altfel a scrupulelor lui cînd scria ca să știm că el era un artist (...). Pe unele din paginile lui pare că ți-ai plimba pipăitul, ca să descoperi subt fluiditatea degetelor, ca atunci cînd înconjuri cu mîna o tiară veche de aur, pietrele scumpe prinse definitiv în metalul de preț."

Tudor Arghezi

***

E scriitorul cel mai mistic pe care mi-a fost dat să-l citesc: duhovnicul care te despovărează. Numai niște minți grosolane au putut inventa "lupta lui Caragiale" cu prostia. Un om de alcătuirea lui nu poate fi militant, nu poate avea sâcâitoarea naivitate de a crede că se poate combate, că se poate «schimba» ceva. Caragiale reprezintă anti-demonstrativul prin excelență. Aceia care nu-l înțeleg și care nu se pot apropia de el sunt firi patetice, retorice, care nu pot zăbovi o clipă cu ele însele, care se tem de luciditate și avînd spaima propriului gol lăuntric se exteriorizează într-una cu disperare. [...]"*

Dan Ciachir

*"Luciditate și nostalgie", Editura "Dacia", Cluj-Napoca, 1999, pp. 66-67

* Este titlul unui text scris în 1931 de Mihail Ralea, reeditat pentru prima oară și inclus în volumul "Valori" din 1935, apoi în 1977 în "Scrieri", vol. II, Editura "Minerva", București, pp. 609-613