Elegie la o urnă grecească*

VI

Vânturile, Valurile

ne-au spălat scheletele

ne-au udat pletele

Ne-au clădit idealurile

Te urmez, Urnă grecească

din Nume latin

Precum frunza căzută urmează

umbra aflată deja jos

Pe pământ

În pământ

Sub pământ

Spre celălalt pol, unde

oameni cu priviri piezișe

Jupoaie foca de amintiri

VII

Cântă, Zeiță, Mânia

De a nu fi a mea și a

Nimănui

Șoaptă purtată de vânt

Ofrandă modestă pământului

care a răbdat destul

De care nu ni s-a făcut milă

Din care am mâncat fructe

Și am cules peștii

IX

Mai solemn ca o stea ce pălește

Încearcă să fie versul meu

care te urmează precum mielul

iarba

care îi va acoperi

după ce a mâncat-o

apă, apă dulce

Unde să mă duc?

Unde e crucea?

Unde sunt cuiele?

- Iată-mă, cu cenușă în oase

Pe mine mie redat

Îmi e sete...

* Din volumul "Cântă, Zeiță, Mânia...", editura "Cartea Românească", București, 1996

"Pe Ion Stratan, neobosiții topiști ai generației mele l-au așezat mereu între primii cinci poeți optzeciști, remarcat prin ludic, o ironie amară vizibilă chiar în calambururi lirice în aparență hazlii şi prin căutările cu iz metafizic. (...) În fond, o spunem fără a plăti tribut nimănui, Ion Stratan este un optzecist tipic, folosind, cu succese textuale remarcabile, atât jocurile parodiei, ale pastișei şi ale intertextualității, cât şi forțarea sintaxei întru depășirea locului comun, totul sub semnul experimentalismului ludic şi al revelațiilor postmoderne. (...) Pornind de la realitatea agresivă, pe care «condeiul său incredul şi ironic o împodobește cu semnele sale, aşa cum un pictor faimos îi pusese mustăți Giocondei» (Gheorghe Grigurcu), poetul realizează, prin jocurile verbale, ale ironiei şi prin accentele parodice, viziuni lirice pline de tragism, în sensul acelui râsu-plânsu cultivat mai înainte de alți doi scriitori ploieșteni, Caragiale şi Nichita Stănescu."

Daniel Corbu

("Ion Stratan. Arondismentul neofuturist, viziunea tragică şi prestigiul demersului parodic")