Poemul săptămânii 8
Vagonul de clasa a II-a*
Eu sînt făcut din carne, nu
Din fier
Eu îmi sînt mie însumi
Prizonier
Eu am picioare rotunde
Ducînd neunde
Eu am coaste cît cuștile
Zebrei, celebrei
Eu mă înghesui în mulțimea mea
Și cine-o vrea, dac-o vrea
Eu îmi arunc fumul și ceața-nlăuntru
Eu sînt marginea unde se termină cîntul
Eu sînt respirarea perdelei ca o aripă
De pripă. Eu sînt cel ce sînt
Nu, am fost, nu voi fi
Veniți și mîncați-mă
Voi, două mii
Erai cristal boemic între sticle
Lianei
Erai cristal boemic între sticle
Și, eu, boem privind acele-article
Stăteam și clincheteam la unison
Cu cele trei orbite de neon
Din magazinul de coloniale
Cu dinții doar desprinși dintre corale
Păreai eter pe masca serii blonde
Cît ne-ntîlneam privirile de sonde
Cu bere din Olanda de bumbac
Eu tac tu taci eu tac tu taci
Spune-orologiul de coloană veche
Apoi plecam, părînd mereu pereche
Neîntîmplată dragoste în doi
Păream stingheri la un priveghi de soi
Păream căzut din lună-n Marte, semn
Că fierul se făcuse cărți de lemn
* Poeme din volumul "Desfacerea", apărut la editura "Eminescu" din București în anul 1994
"Un poem ca "Pelicanul" (din volumul "Desfacerea") ilustrează sugestiv modul în care funcționează în lirica lui Stratan mecanismele parodiei. Există aici mai întâi un moment al «punerii în text» ce se isprăvește cu umilirea scriptorului și degradarea în șarja grotescă a textului astfel produs: «Mă-nchinasem, mîncasem, postisem și tac / Oile urcă și beau sare vrac / Luna o înger cu un caval / Dragoste de dincolo de steli, Ideal / Planeții de carne se-nfipseseră-n ochi / Alburnus și Maior de viață deochi». Spectacolul textualizării sfârșește însă prin a conduce, după ce impuritățile sufletești au fost extirpate prin parodie (care la Stratan este «pharmakon», otravă dar și panaceu), la regăsirea dimensiunilor spirituale ale existenței, a sacrului conținut în profan."
Octavian Soviany
("Masca aristocrată a experimentalismului")
N.B. Volumul poate fi procurat de la secția de împrumut carte pentru adulți a bibliotecii noastre (cota 821.135.1/ S 90)