Mecanismul de la Antikythera (I)
Price a scanat mecanismul cu raze Roentgen și a construit schema acestuia. Conform presupunerilor savantului, sistemul era folosit în scopul determinării mișcării Soarelui și Lunii față de stelele nemișcate. De fapt, acesta era un fel de computer care facilita efectuarea calculelor legate de astronomie. Mult mai târziu, un alt specialist în dispozitivele mecanice afirma că mecanismul acesta determina nu doar mișcările Soarelui și Lunii, dar și pe ale celor cinci planete cunoscute în Antichitate - Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn.
În anul 2005, savanții au anunțat descoperirea unor noi fragmente. Datorită cercetării complexe prin folosirea fotografiilor de înaltă rezoluție, a tomografiei cu raze Roentgen și a modelării tridimensionale, s-a reușit a se înțelege mai bine modul de construire și destinația acelui dispozitiv. Componentele metalice ale mecanismului par a fi tăiate dintr-o singură foaie de bronz de aproximativ 2 mm grosime. Toate angrenajele au dinții tăiați la un unghi de 60°, iar mărimea acestora este identică, rotițele îmbinându-se cu ușurință. S-a constatat că mecanismul a fost reparat de două ori, aceasta fiind o dovadă a faptului că mecanismul a funcționat.
În anul 1902, nu departe de insula grecească Antikythera, a fost găsită o construcție mecanică ciudată. Aceasta se afla pe epava scufundată a unui vas antic. Conform rezultatelor analizei tomografice a mecanismului, s-a demonstrat că acesta este primul computer din istoria omenirii.
În anul 1901, pe fundul Mării Egee, între Creta și Peloponez, în apropierea insulei Antikythera, a fost găsită o corabie antică romană. Cei care se scufundaseră în căutare de bureți au scos la suprafață o statuie de bronz a unui tânăr și multe alte obiecte. În 1902, arheologul Valerios Stais a observat printre aceste obiecte câteva roți dințate din bronz, erodate și acoperite de un strat calcaros. Destinația acestora nu era cunoscută. Artefactul a rămas nestudiat până în anul 1951, când istoricul englez Derek John de Solla Price a cercetat aceste rotițe și a stabilit că sunt fragmente dintr-un neobișnuit dispozitiv de calcul. Mecanismul era alcătuit dintr-un număr mare de roți dințate, îmbinate și încadrate într-o carcasă de lemn, pe care erau plasate cadrane cu săgeți și, probabil, acesta se folosea pentru calculul mișcării corpurilor cerești. Acest mecanism folosea calculul diferențial, care, precum se considera până atunci, fusese inventat nu mai devreme de secolul al XVI-lea, iar nivelul complexității dispozitivului era comparabil cu cel al ceasurilor mecanice din secolul al XVIII-lea.