Experimentul Philadelphia/ 

Proiectul Rainbow (I)

Celebrul fizician Albert Einstein a murit la 18 aprilie 1955. El a fost incinerat, iar urna cu cenușa sa a fost înmormântată în secret, împlinindu-i-se, astfel, ultima dorință. Există o legendă conform căreia, odată cu cenușa trupului său, a fost înmormântată și cenușa lucrărilor sale, cărora le-a dat foc cu puțin timp înainte de a muri. Ce fel de lucrări erau acelea nimeni nu știe. Einstein vorbea despre niște descoperiri revoluționare, care ar putea dăuna omenirii.

Cercetătorii au încercat în zadar să găsească un răspuns, iar presupunerile lor se bazează pe niște informații mai mult sau mai puțin concrete sau pe mărturii ale foștilor colaboratori ai lui Einstein. Albert Einstein era vehement împotriva realizării armei nucleare, iar la început de secol XX a descoperit teoria generală a relativității, în cadrul căreia definea gravitația prin intermediul unei teorii a câmpului. Apoi, Einstein și fizicieni din preajma sa (printre care și Nikola Tesla) au încercat să dezvolte o teorie a câmpului unificat, în cadrul căreia electromagnetismul și gravitația să reprezinte două aspecte diferite ale unui singur câmp fundamental. Cu toții au eșuat și, până astăzi, nici un fizician nu a reușit să includă gravitația în teoria câmpului unificat. Probabil că era vorba de manuscrisele cu descoperirile în acest domeniu, cele pe care el a preferat să le ardă. Conform convingerilor multor cercetători, americanii au reușit să pună în aplicare o parte din realizările științifice ale fizicianului. Savantul și-a dat seama târziu ce pericol reprezintă pentru omenire descoperirile sale.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, specialiștii au încercat să găsească o metodă de a face ca avioanele să nu poată fi observate de inamic. A apărut ideea creării unui câmp electromagnetic cu o tensiune suficient de mare încât razele de lumină să se concentreze și să facă obiectul invizibil. I s-a cerut lui Einstein să se ocupe de aceasta. Și aici începe domeniul presupunerilor mai mult sau mai puțin fondate. Pe baza unei corespondențe inițiate de un personaj obscur, care s-a recomandat mai întâi cu numele de Carlos Allende, iar apoi cu cel de Carl Allen, către un scriitor de anticipație, Morris K. Jessup, povestea acestui experiment apare, în linii mari, astfel: se pare că în data de 28 octombrie 1943, în portul orașului Philadelphia, oficialii armatei americane puseseră la dispoziția cercetătorilor 

distrugătorul USS Eldridge pentru a testa efectele invizibilității asupra navelor de luptă. 

Conform legendelor țesute în jurul acestui experiment, la scurt timp de la pornirea puternicelor generatoare electrice instalate pe navă, USS Eldridge a fost acoperită de o ceață alb-verzuie, iar la scurt timp după aceasta, nava dispărea din câmpul vizual și de pe ecranele radarelor pentru aproximativ 5 minute (după alte surse, câteva ore) pentru ca, în momentul reapariției, să prezinte martorilor o imagine de coșmar. Mulți dintre membrii echipajului erau carbonizați total sau parțial, unii prezentau simptome de nebunie, alții dispăruseră fără urmă, în timp ce câțiva erau integrați în structura metalică a navei. Martorii declarau că USS Eldridge apăruse brusc la baza navală din Norfolk, la peste 600 de kilometri depărtare, pentru ca apoi să dispară în numai câteva minute, la fel de misterios precum apăruse. Oficialii armatei au oprit, în regim de urgență, experimentul, trecând totul sub tăcere ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.